Total News – Portal de stiri din Alba Iulia | [ Stiri Alba ]

ArhivaNovember 2016

Factura la energie, umflată de scutirea acordată marilor consumatori

14-energie-shutterstock-222500491-605x

Aproape 9 milioane de consumatori casnici şi firme trebuie să acopere, în acest an, 260 de milioane de euro, atât cât reprezintă scutirea de la plata certificatelor verzi a marilor fabrici energointensive

 Cantitatea de energie pentru care coloşii industriali ai României sunt exceptaţi de la plata certificatelor verzi, în acest an, conform HG nr. 495/2014, este estimată la circa 7 TWh, potrivit datelor Ministerului Economiei, confirmate de Corina Popescu, secretar de stat în cadrul instituţiei.
 Până în octombrie, cantitatea exceptată era de 6,4 TWh pentru cele 46 de companii care s-au calificat pentru această formă de ajutor acordat de statul român. Dacă luăm în calcul preţul mediu al energiei de pe piaţa OPCOM, de 170 de lei/MWh (38 euro/MWh), ar însemna că marile fabrici din România sunt scutite, în 2016, de la plata a 260 de milioane de euro. O sumă considerabilă pentru industria mare consumatoare de energie electrică, care, în ultimii ani, a reclamat că se sufocă sub povara eco-taxelor. Ce e însă bine pentru industrie a devenit neplăcut pentru restul consumatorilor de energie din ţară, pentru că povara plăţilor neefectuate de fabrici se transferă asupra lor.

Conform legii, certificatele verzi pe care nu le plătesc fabricile intră în facturile celorlalti consumatori. O medie generală de plată nu poate fi făcută decât pentru casnici, pentru că firmele au consumuri de energie foarte diferite, funcţie de profilul lor. În schimb, la consumatorii casnici, considerând un consum mediu de 250 de kW pe lună – circa 3 MW pe an, impactul exceptării în facturi poate fi calculat. În România sunt 8,4 milioane de gospodării conectate la sistemul de electrificare. Fiecare dintre acestea, luând în calcul consumul mediu amintit, plăteşte mai mult cu 3 lei în fiecare lună, 36 de lei pe an (8 euro pe an) pentru ceea ce nu plătesc fabricile. Aproape 65 de milioane de euro este factura suplimentară a populaţiei în contul exceptării de la plata CV a marilor fabrici. Restul de aproape 195 de milioane de euro este în sarcina firmelor din ţară…continuarea pe capital.ro

Fără teme după şcoală! Ministrul Educaţiei: ,,Nu vor munci mai mult de două ore”. Iată poziţia psihologilor

09_etica_agerpres-465x390

În cursul zilei de astăzi, Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei urmează să semneze o ordonanţă prin care limitează numărul de ore pe care elevii din şcoala primară şi gimnazială îl pot petrece acasă făcând teme. Acesta a precizat că elevii din clasele V-VIII nu ar trebui să petreacă mai mult de două ore pentru rezolvarea temelor, în timp ce elevii din clasele primare ar trebui să aloce doar o oră pentru exerciţii acasă. În plus, ministrul se opune şi temelor din vacanţă.

Motive de bucurie pentru sute de mii de elevi din toată ţara. Aceştia nu îşi vor mai face griji în legătură cu temele primite. Cu toate că până la această oră nu s-au publicat sancţiunile pe care le pot primi dascălii, dar nici modul în care aceştia vor lăsa teme, un singur lucru este cert: micutii vor avea mai putin de muncit după orele de curs.

Psihologii subliniază importanţa lucrului individual, după orele de curs. Iată şapte dintre cele mai importante beneficii, selectate de site-ul psihologpentrucopii.ro, pe care le au cei care îşi rezolvă exerciţiile primite la şcoală:

 

  • Principalul obiectiv al temelor este de a le da copiilor ocazia să fixeze în memorie informaţiile şi deprinderile nou învăţate. Unul din modurile prin care învăţăm sau ne perfecţionăm este să tot exersăm.
  • Când îşi fac lecţiile copiii îşi dau seama cât de mult au înţeles din ceea ce le-a fost predat la clasă. Revenind asupra materiei predate ei pot depista dacă există lacune sau neînţelegeri pe care trebuie să le lămurească zilele următoare.
  • Pentru unii copii temele sunt momentele în care pot relua pe îndelete informaţiile învăţate în clasă. Mulţi copii nu se pot concentra în clasă (fie din cauza zgomotului, fie din cauza ritmului rapid de lucru, fie din cauza atmosferei stresante), şi au nevoie să prelucreze informaţiile într-un mediu liniştit şi relaxat. Pentru ei temele sunt ca o re-învățare a celor aflate la şcoală.
  • Temele pot creşte stima de sine a copiilor. Lucrând singuri ei devin tot mai stăpâni pe sine şi mai încrezători în forţele proprii.
  • Copiii care au temele făcute își asigură o poziție bună în colectivul de copii. Temele reuşite au efectul de a-i linişti pe copii şi de a-i asigura că pot ține pasul cu cerințele școlii.
  • Privite ca sarcini de lucru pe care trebuie să le îndeplinească singuri, temele îi ajută pe copii să devină mai autonomi şi mai responsabili.
  • Temele sunt ocazii prin care copiii să aprofundeze subiectele care le plac mai mult.

sursa evz.ro

Mai mulți bani de la stat pentru tinerii absolvenți

foto-pt-munca-465x390

Angajatorii vor beneficia, începând din decembrie, de subvenții majorate dacă angajează pe perioadă nedeterminată anumite categorii de persoane. În acest sens, printr-un proiect de act normativ publicat recent se propun și noile condiții în care angajatorii vor putea obține aceste subvenții.

Subvențiile pe care angajatorii le primesc pentru că încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, absolvenți și anumite categorii de șomeri au fost majorate recent, printr-un act normativ care urmează să intre în vigoare pe 3 decembrie. Concret, angajatorii vor primi lunar, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, câte 900 de lei, timp de un an (respectiv 18 luni pentru absolvenții cu handicap).

Ca urmare a acestor modificări, se impune ca normele de aplicare a legislației în materia șomajului și stimulării ocupării forței de muncă să fie și ele modificate în consecință. Momentan, propunerea de act normativ se află în dezbatere publică, iar pentru a intra în vigoare, acesta trebuie adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit prevederilor proiectului, angajatorii care încadrează în muncă absolvenți ai instituțiilor de învățământ vor trebui să depună la agențiile teritoriale de ocupare a forței de muncă de care aparțin un tabel nominal însoţit de extrasul în copie certificată după pontaj şi după statul de plată. Noile norme prevăd însă posibilitatea de a depune și electronic aceste documente (în baza unei semnături electronice).Noile norme prevăd pentru acești angajatori o obligație ca respectivele documente să fie lizibile. În caz contrar, aceștia vor trebui să redepună documentele. În orice caz, angajatorii vor trebui să se încadreze într-un termen-limită dacă vor să mai beneficieze de subvenția prevăzută de lege. Mai exact, documentele vor trebui depuse “până la data de 1 ale lunii următoare expirării termenului prevăzut de lege pentru depunerea declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit”, după cum prevede proiectul.

sursa evz.ro

Unde se gasesc cele mai multe bacterii in casele noastre?

microorganism-bacteria-465x390

Dacă în casă fiind ne cade mâncarea din mână pe jos, o mai mâncăm sau o aruncăm? Un profesor de pediatrie american a analizat coloniile de bacterii prezente în casele noastre şi a ajuns la concluzia că există locuri mult mai periculoase decât… podeaua bucătăriei.

Aaron Carroll, un profesor de pediatrie american de la Indiana University a publicat un articol în New York Times în care răspunde la provocatoarea întrebare: ce facem cu mâncarea care ne-a căzut din mână pe jos în bucătăria din casă? O aruncăm îngroziţi de pericolele ce ne-ar paşte ţinând cont de bacteriile ajunse pe bucăţica căzută sau ignorăm pericolul şi o mâncăm? Răspunsul pediatrului a fost destul de neaşteptat: dacă bucăţica căzută din mână a stat pe jos mai puţin de 5 secunde, adică dacă o ridicăm imediat după ce a căzut, nu ar exista pericole mari în a o consuma. Deci sfatul lui Aaron Carroll este să consumăm mâncarea chiar dacă ne-a căzut din mână.

Pentru a susţine aceste idei Carroll a prezentat analizele efectuate de către microbiologul de la Arizona University, Charles Gerba, care a făcut măsurători precise asupra coloniilor de bacterii în diverse locuri din casă.

Ce anume a descoperit Gerba?

Pe podeaua din bucătărie se găsesc în medie 3 colonii de bacterii pe o suprafaţă de circa 6 centimetri pătraţi (3 CFU/sq. inch). Sunt multe sau puţine? Depinde! Să vedem care este situaţia în alte locuri din casele noastre. În frigider sunt mai multe colonii de bacterii decât pe podea – se găsesc circa 3 colonii de bacterii la fiecare 6 centimetri pătraţi.

Gerba a măsurat inclusiv ce se întâmplă în baie. A descoperit că pe capacul de la WC numărul colonilor de bacterii este… extrem de scăzut (asta bineînţeles dacă se face curăţenie aşa cum trebuie în baie). Acest număr este de 0.68 CFU/sq., în timp ce pe maneta/mânerul de tras apa se găsesc 34.65 CFU/sq în. Deci este mult mai probabil să ne îmbolnăvim din cauza bacteriilor de pe mânerul de tras apă decât din pricina celor de pe capacul WC-ului.

Care este însă obiectul cu cele mai multe colonii de bacterii descoperit?

Greu de crezut – însă este buretele cu care spălăm vasele. Pe acesta se găsesc circa 20 de milioane de CFU/sq. inch! Cu adevărat incredibil – un adevărat focar de infecţii. Din acest motiv este recomandat să schimbăm destul de des buretele cu care spălăm vasele, chiar şi atunci când acesta pare încă nou – deoarece ascunde multe pericole nevăzute (micile bacterii care se dezvoltă într-un mediu propice pe acest burete).

Multe alte obiecte sunt pline de colonii de bacterii. În clinicile medicale a fost descoperit că un pericol este reprezentat de telefoanele celulare ale medicilor  – s-a demonstrat că 95% din aceste telefoane sunt contaminate cu bacterii nosocomiale care pot provoca multe neplăceri bolnavilor dacă intră în contact cu acestea.

Cum putem evita contaminarea cu aceste bacterii? Aaron Carroll susţine că o metodă foarte eficace este spălatul pe mâini. Mai ales înainte de a mânca spălarea pe mâini  este necesară întrucât evită ca bacteriile să ajungă în stomac şi de acolo să se răspândească în organism.

Carroll a explicat cum că majoritatea oamenilor  reacţionează în două moduri diferite atunci când îşi dau seama cât de plin de bacterii este mediul în care trăiesc: fie devin paranoici şi curaţă totul în mod compulsiv folosind  exagerat dezinfectantul pentru mâini, fie realizează că avem un sistem imunitar puternic şi că suntem în contact cu obiete pline de bacterii de foarte multă vreme, sistemul nostru imunitar salvându-ne de la contaminare. Carroll face parte din al doilea grup – motiv pentru care atunci când scăpă din mâna mâncarea pe jos o ridică şi continuă să o mănânce. Fiecare dintre noi însă, susţine Carroll, fiind informat de riscurile din casă, poate decide dacă va proceda ca el sau, dimpotrivă, pentru a evita chiar şi un risc mic, va arunca orice bucăţică de mâncare căzută pe jos.

Articol scris de Cătălina Oana Curceanu, prim cercetător în domeniul fizicii particulelor elementare şi al fizicii nucleare, Laboratori Nazionali di Frascati, Istituto Nazionale di Fisica Nucleare (Roma, Italia) şi colaborator al Scientia.ro

Ba mai mult, Carroll susţine că în majoritatea caselor noastre există locuri mult mai periculoase, în sensul că acestea adăpostesc mult mai multe colonii de bacterii decât podelele bucătăriei.

sursa evz.ro

Românii s-au plictisit de talente! VOCEA ROMÂNIEI şi X FACTOR învinse de serialul turcesc de la Kanal D

auditiile-cu-juriu-x-factor-sunt-in-plina-desfasurare-18544249

Doar 1,2 milioane de telespectatori au urmărit aseară Vocea României. Toate eforturile Antenei 1 nu au reuşit să oprească prăbuşirea X Factor. Sub un milion de telespectatori au urmărit prima etapă a Bootcamp-ului.

Serialul turcesc de pe Kanal D s-a impus decisiv în topul audienţelor. Postul turcesc a fost cu “Ziua în care mi s-a scris destinul” lider de audiențe la orașe, dar și la nivelul întregii țări. În ceea ce priveşte publicul comercial, Kanal D a ocupat locul al doilea, după Pro TV, dar peste Antena 1, post care difuza X Factor.

Vineri, concurentii si antrenorii de la Vocea Romaniei au inceput cea mai dura faza a competitiei: knockout-urile. Proba nou introdusă în acest sezon a inregistrat pe publicul naţional o audienţă medie de 1,2 milioane de persoane, la nivelul întregii țări. Postul s-a clasat pe locul al doilea, după Kanal D, care a atras pe interval o medie de 1,7 milioane de persoane. În ceea ce priveşte segmentul publicului comercial, Vocea României a înregistrat 9.2 puncte de rating și 24.2% share pe segmentul publicului comercial, cu varste cuprinse intre 18 si 49 de ani (413.000 de persoane),  fata de postul de televiziune clasat pe locul doi, Kanal D, care a obtinut 6.4 puncte de rating și 16.8% share (287.000 de persoane).În ceea ce priveşte Antena 1, ce difuza X Factor, Horia Brenciu a deschis aseară etapa Bootcamp-ului, în care fiecare dintre jurații trebuie să aleagă doar patru dintre cei 10 concurenți. La nivel NATIONAL, X Factor a fost urmărit de 920.000 de persoane şi a obţinut un rating de 5.1 %. Audienta X Factor pe publicul Comercial pe intervalul 20.30-23.30, a adus Antene1 260.000 de telespectatori .

sursa evz.ro

MIOARA ROMAN, adevărul despre divorțul de Petre Roman

mioararoman-465x390

Mioara Roman a dezvaluit dupa aproape un deceniu, adevaratul motiv al divortului de fostul prim-ministru al Romaniei, Petre Roman. Mărturia a fost facuta in cartea „Pretul libertatii. Insemnari despre revolutia mea”

Mioara Roman, fosta soție a lui Petre Roman, a lansat sâmbătă, 19 noiembrie, la Târgul Gaudeamus, „Prețul libertății. Însemnări despre revoluția mea”, o mărturie curajoasă a perioadei petrecute alături de șeful primului Guvern post-revoluționar. Pe copertă, Mioara Roman apare într-o imagine din vremurile bune ale familie, în care Petre Roman își ține fosta consoartă în brațe. Poza de pe coperta cărții a fost făcută când Petre Roman a împlinit 53 de ani. Ideea a fost inițiativa Oanei. „Coperta, care cu siguranță va naște controverse, este exclusiv alegerea mea! De ce? Pentru că această carte este despre ei doi și este cu sigurantă cel mai frumos cadou pe care i-l puteam oferi tatei. După ce veți citi cartea, veți înțelege”, a explicat Oana Roman alegerea făcută.

 Surprinzător, deși autoarea a trecut printr-o despărțire dureroasă și intens mediatizată, iar Petre Roman și-a găsit fericirea în brațele altei femei, fosta soție a premierului vorbește  despre eliberare. „ Mă copleșeau cei 16 ani de viață publică trăită ca soția unui erou. I-am scris lui Petre că ne despărțim și că problema publică e a lui, descoperind că eu nu trăiesc din publicitate și chiar mă deranjează. Nu este decent să dau detalii despre încercările lui de a mă face să mă râzgândesc. Ajunsesem la o saturație și nu era vorba câtuși de puțin de faptul că era în joc o altă femeie. Se adunaseră în familia noastră presiuni atât de mari și de multe și mai ales atâtea personaje, inclusiv slujbele și banii care ne lipseau. Obosisem, ajunsesem la un capăt”, spunea Mioara Roman într-un interviu acordat la Antena Stars.
sursa evz.ro

G20 anunta lista celor 30 de banci de importanta sistemica

kaspersky-465x390

Cele mai importante bănci de importanţă sistemică – care trebuie să deţină un indice minim de adecvare a capitalului Tier 1 cu 2,5% mai ridicat decât cel solicitat altor instituţii financiare – sunt Citi şi JPMorgan din SUA. JPMorgan a înlocuit HSBC, cea mai mare bancă din Europa, care acum este în categoria instituţiilor financiare care trebuie să deţină un indice minim de adecvare a capitalului Tier 1 cu 2% mai ridicat, alături de Bank of America, BNP Paribas şi Deutsche Bank.

Ultima categorie este cea a instituţiilor financiare care trebuie să deţină un indice minim de adecvare a capitalului Tier 1 cu 1% mai ridicat: Agricultural Bank of China, Bank of China, Bank of new York Mellon, China Construction Bank, Group BPCE, Group Credit Agricole, ING Bank, Mizuho FG, Morgan stanley, Nordea, RBS, Santander, Societe Generale, Standard Chartered, State Street, Sumitomo Mitsui FG, UBS, UniCredit Group.

Din ianuarie 2019, marile bănci vor trebui să deţină un capital tampon, alcătuit din obligaţiuni sau alte instrumente financiare, de cel puţin 16 – 20% din activele lor riscante, cum ar fi împrumuturile. Aceste obligaţiuni vor fi convertite în acţiuni pentru a ajuta o bancă ce se confruntă cu probleme financiare.

Printre cele 30 de instituţii de creditare considerate de importanţă sistemică se află şi bănci care au o prezenţă importantă per piaţa din România: Societe Generale, Credit Agricole, UniCredit sau ING Bank.

sursa capital.ro

S-a deschis vânătoarea de petarde

foto-petarde-465x390

Peste 28.000 de petarde din categoria F2 au fost confiscate de poliţişti în cadrul acțiunii „Foc de Artificii”, în municipiul Tulcea, de la un bărbat de 26 de ani,care încerca să le comercializeze. Acesta s-a ales cu dosar penal.

Polițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Serviciului de Ordine Publică din Tulcea au distus ridicarea în vederea confiscării a întregii cantități de petarde descoperită.

În continuare, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare fără drept de operațiuni cu articole pirotehnice conform Legii nr. 126 din 1995 privind regimul materiilor explozive

Oamenii legii atenționează că nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:

– între orele 24.00 şi 06.00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;

– la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri;

– la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze.

– la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;

– în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;

– pe drumurile publice deschise circulaiei rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane;

– la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.

Totodată, în conformitate cu legislația în vigoare, este permisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 şi 4 numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean şi avizul inspectoratului judeţean de poliţie pe a cărui rază se execută jocurile respective.

Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

sursa evz.ro

 

Programul Rabla primeste o noua suplimentare

stiri-noutati-audi-a4-cea-mai-populara-masina-din-germania-200804131411308814-large

Programul Rabla primeşte o suplimentare de 3.538 de vouchere, în valoare de aproximativ 23 de milioane de lei, iar termenul pentru depunerea dosarelor de către persoanele fizice şi juridice se prelungeşte până la data de 15 decembrie 2016, a anunţat Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).

Aceasta este a treia suplimentare a programului din 2016, după cele din lunile iulie şi octombrie.

Potrivit ministerului de resort, notele de înscriere vor putea fi introduse de către producătorii validaţi începând cu data de 23 noiembrie, ora 12:00, iar facturile aferente acestora vor fi emise numai începând cu data de 9 decembrie 2016. Nota de înscriere este valabilă maximum 120 de zile de la emiterii, însă fără a se depăşi data de 15 decembrie 2016, iar data-limită pentru depunerea ultimei cereri de decontare din cadrul Programului este tot 15 decembrie 2016.

De asemenea, a fost prelungită data până la care proprietarii persoane fizice şi juridice se pot înscrie la producători, şi anume până cel târziu la data de 10 decembrie 2016.

sursa evz.ro

IMPORTANTA UNUI SITE WEB

promovare site-uri web

Cu scopul de a-si promova activitatea si de a-si face reclama, administratorii opteaza pentru crearea si promovarea site-ului de prezentare inainte de a incepe sa-si desfasoare activitatile.

Primul pas in realizarea unui website consta in studiul online. Ce inseamna acest lucru? Acest lucru inseamna studierea unor posibile site-uri concurente. Trebui sa sti cum isi desfasoara activitatea si cum se prezinta concurenta ta. Studind celelalte oferte, vei putea sa-ti creezi o imagine de ansamblu a site-ului tau.

Ce urmeaza dupa realizarea site-ului?

Odata cunoscuta concurenta, poti spune ca stii deja ce doresti de la viitorul tau site. Vrei sa te caracterizeze, sa exprime siguranta, seriozitate. Vrei sa prezinte clar domeniile tale de activitate, datele de contact. De asemenea, un mic istoric al activitatii, poate un portofoliu, sigur iti va garanta succesul. In acelasi timp, nu trebuie sa uiti ca, crearea unui site web de calitate inseamna si informatie aerisita, domeniu bine ales, intretinere foarte buna si optimizare.

Degeaba iti creezi un site pentru afacerea ta daca nu stii sa-l promovezi. Fara sa-l promovezi, nu va fi cunoscut. Si nefiind cunoscut, afacerea ta are de suferit.

Dupa stabilirea tehnicilor de promovare, poti incepe sa cauti specialistul potrivit pentru crearea site-ului mult dorit. Cunosti piata, sti de vrei! Pasul urmator este acela de a cauta oferte de webdesign. Si daca tot vrei sa ai succes, indicat este sa pornesti la drum cu o firma specializata in servicii de webdesign si IT. Aceasta iti poate pune la dispozitie o serie de informatii utile pentru viitorul tau site, oferindu-ti si servicii SEO.Toate firmele de webdesign au site-uri de prezentare unde isi expun serviciile, preturile si portofoliul de clienti.